Funcții variadice

Funcțiile variadice acceptă un număr arbitrar de argumente ale acelasi tip. Le declari punând ... înaintea tipului ultimului parametrul. În interiorul funcției, parametrul este o slice.

Declaraţie

func sum(nums ...int) int {
    tot := 0
    for _, n := range nums {
        tot += n
    }
    return tot
}

sum()              // 0   (nums = []int{})
sum(1)             // 1
sum(1, 2, 3, 4)    // 10

Doar ultimul parametru poate fi variadic:

func log(prefix string, values ...any) { ... }   // ok
// func wrong(...int, suffix string) {}            // ERRORE

Întinde o felie

Dacă aveți deja o felie, o puteți trece la o funcție variadică cu ...:

nums := []int{1, 2, 3}
sum(nums...)         // 6 — espande lo slice nei singoli argomenti

„...” merge după felie. Fără răspândire ai obține un tip eroare: ați transmite un []int în care funcția așteaptă o secvență din int.

nums este o felie, nu un container nou

În interiorul funcției nums are tipul []int. Toate feliile standard operațiunile funcționează: len(nums), nums[0], range etc.

Caz de utilizare clasic: fmt.Println

Toate funcțiile fmt ale Print* sunt variadice:

// signature (semplificata):
// func Println(a ...any) (n int, err error)

fmt.Println("ciao", 42, true)
args := []any{"a", "b", "c"}
fmt.Println(args...)

Încearcă

func f(args ...string) {
    _ = args
}

Recapitulare

• ...T ca ULTIM parametru = functie variadica; înăuntrul este []T.
• Apelat cu valori individuale: compilatorul le colectează într-o felie.
• Apelat cu o slice existentă: slice... (împrăștie, reutiliza slice).
• Toate funcțiile fmt.Print* sunt variadice.
• Numai ultimul parametru poate fi variadic.